Tristeţea recită profund. Mai ales pentru Marian, un adolescent din Nucet, care a făcut legământ strâns cu singurătatea. Lovit nemilos de soartă la o vârstă când încă îşi schiţa proiectele copilăriei, Marian a hotărât să se izoleze. O vreme, nu a vrut să comunice nici cu părinţii. Evita prietenii, cunoştinţele. Vârsta, dorinţele sale nu l-au făcut să înţeleagă resorturile nevăzute ale destinului. Se simţea nedreptăţit. Lovit. Şi, poate că aşa a fost. Rana din suflet i s-a adâncit şi mai mult când a văzut că societatea, comunitatea refuză să-i ofere sprijin. A simţit acest lucru din chinurile mamei sale...Povestea dramatică a lui Marian Joiţoiu din Nucet a împlinit 4 ani. Era în 2006. Tot într-o lună de octombrie. Zi împărţită între mohoreală şi frânturile de cer senin. Marian se hotărâse, împreună cu câţiva prieteni, să meargă pe islaz, la fotbal. Era un ritual zilnic al băieţilor. Aproape în fiecare după-amiază, câteva ore, dacă vremea le permitea, băteau mingea. A ieşit la poartă. A făcut câţiva paşi. Şiretul de la unul din teneşi se desfăcuse. Marian s-a aplecat să-l lege. Grupul de prieteni s-a depărtat. Atunci, l-a strigat un vecin. L-a văzut pe uliţă şi l-a rugat să-l ajute la o reparaţie în gospodărie. Un sprijin de câteva minute, dar care a pricinuit o suferinţă cât o veşnicie. „M-a chemat să ţin de o ţeavă. Repara ceva la o căruţă. A lovit puternic cu ciocanul. Atunci mi-a sărit în ochi o aşchie din fier. M-a durut îngrozitor. Cred că am leşinat“. Irina, mama băiatului, ne povesteşte îndurerată prin ce momente a trecut, cum a fost înscrisă fără să vrea pe o pistă a durerii. „M-au alertat vecinii. Când m-am dus şi l-am văzut plin de sânge, leşinat, am început să ţip. A venit salvarea. Copilul s-a trezit abia după câteva ore, la spital“. Bucata din metal îi afectase aproape ireversibil ochiul stâng. Medicii târgovişteni au decis să-l transfere la Bucureşti, fiindcă nu au reuşit să-i extragă din globul ocular aşchia din oţel. „A fost supus la trei intervenţii chirurgicale. Am umblat din clinică în clinică. Nimeni nu mi-a garantat că o să-i extragă fierul din ochi, d’apoi să-i salveze vederea. Era prea periculos“. Soţii Joiţoiu au făcut împrumuturi peste împrumuturi. Totul parcă zadarnic. Într-un târziu, un medic specialist le-a mărturisit că ar mai exista o şansă. Băiatul să fie operat la o clinică din Belgia. Mama s-a interesat. A primit răspuns favorabil din partea clinicii, dar şi solicitarea de a plăti 5000 euro. Atât ar costa intervenţia chirurgicală. De peste 2 ani, se chinuie să facă rost de aceşti bani. Până acum, nu a obţinut decât promisiuni. A fost sfătuită să deschidă un cont în bancă, dar nu s-a adunat acolo niciun bănuţ. Anunţurile umanitare, la fel, nu au dat niciun rezultat. Biata mamă este în pragul disperării. Cel mai mult o consumă faptul că vede că băiatul său suferă cumplit. „De multe ori, mă duc după casă, să nu mă mai vadă copiii, şi plâng ca o nebună“. Este chinuitor să ştii că ar mai exista o şansă, o rază de speranţă şi să nu poţi face nimic din cauza sărăciei. Marian a renunţat la şcoală. Toate insistenţele părinţilor nu au avut niciun rezultat. Îi este ruşine să se vadă cu colegii. Nu mai vrea să iasă nici pe stradă. „În ultimul timp, şi-a mai revenit. A început să vorbească mai mult cu noi, cu vecinii, dar tot nu vrea să iasă din curte. Şade mai mult în faţa calculatorului, pe internet. Am zis să nu mă dau bătută. Atâta timp cât se mai poate face ceva, mă zbat, mă chinui. Încerc să-i redau încrederea în viaţă copilului meu, să-l fac să înţeleagă că trebuie să treci peste orice necaz“.
Pentru cei care doresc să-l ajute pe Marian Joiţoiu, publicăm numărul de cont în care se pot face donaţii: RO22RZBR0000060011867947, deschis la Raiffeisen Bank Târgovişte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu